Florin Bratu a avut o reacție incredibilă la finalul înfrângerii de la Iași, scor 1-0, în fața lui Poli Iași. Antrenorul dinamovist l-a atacat pe căpitanul echipei, Dan Nistor, pe care oferta lui Gigi Becali l-a schimbat total.
Fostul atacant a apărut în fața reporterilor liniștit, dar supărat. Nimeni nu ar fi anticipat că Bratu va rosti cuvinte foarte dure la adresa lui Dan Nistor, fotbalist care se află în scădere de formă și pe care l-a acuzat că banii lui Gigi Becali l-au distras de la scopul său la Dinamo: „E devreme să mă gândesc la plecare. Sunt foarte supărat pentru ce s-a întâmplat în timpul jocului. Din păcate, lucrurile nu funcționează și nu mai funcționează de ceva vreme. Nu m-am gândit la demisie. Și eu fac greșeli, dar eu am ambiție să reușesc”, a declarat Bratu pentru DigiSport.
Din acest punct, antrenorul dinamovist a erupt: „De când căpitanul nostru de echipă a avut ofertă de la Steaua, echipa nu a mai mers. Am discutat cu el. El mi-a spus că vrea să plece la Steaua și să-l lăsăm că e o oportunitate mare pentru el, că vrea să plece la Steaua, că i se dau 100.000 de euro. Mi-a destabilizat tot vestiarul. El vorbește despre zeci de mii de euro cu tinerii, i-a destabilizat. Din păcate, acest băiat a distrus o muncă pe care eu am construit-o. Le cer scuze lui Contra și Mutu, pentru că am ignorat mesajul lot când am venit la Dinamo. Mi-au spus să am grijă cu Nistor.
Nu știu care mai e viitorul lui aici. Nu respectă nimic pe teren, am încercat să nu-i dau multe sarcini, dar greșește mult, e căpitanul lui Dinamo. Mi-a zis: ‘Eu vreau să mă duc la Steaua’. Era să cadă cerul pe mine. Nu a reușit să se mobilizeze și toate aceste lucruri au dus… Mi i-a ‘tocat’ pe cei mici. Copiii aud de zeci de mii și ei au o mie, două mii. ‘Ă‚sta vorbește de 15000 de euro și el nu poate să dea un șut la poartă?’ Și-a bătut joc de munca mea. Nistor are contract”, a adăugat fostul atacant pentru sursa citată.
Iar furia lui Bratu a continuat. Antrenorul a comentat și despărțirea lui Dănciulescu de Dinamo: „Un anunț total neinspirat”.
Pe finalul perioadei de transferuri în Liga 1 Betano, Becali a dezvăluit că pune la bătaie 500.000 de euro plus Qaka și 15.000 de euro pentru Dan Nistor, dar „câinii” s-au ținut tare pe poziții și au refuzat. Se pare că a fost punctul din care Dan Nistor a pregătit „răzbunarea”, iar la partida cu Poli Iași anumite aspecte au fost dezvăluite de Florin Bratu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER